Dragnea, „fondatorul” României moderne

În martie 2017, pe la începuturile dezastruoasei guvernări Dragnea, tenismenul miliardar Ion Țiriac a făcut o declarație care la vremea respectivă a stârnit furia românilor cinstiți și mai degrabă săraci din această cauză:

„Eu, între un hoț și un prost, prefer hoțul. După hoț mai rămâne ceva. După prost, nu mai rămâne nimic“.

De fapt, nici tenismenul miliardar, nici noi, amărâții care tocmai încheiasem zgribuliți un pro­test lung pentru statul de drept, nu ne-am gândit că această de­clarație e una care cuprinde, în trei propoziții simple, bilanțul complet al scurtei epoci Dragnea și a guvernelor sale de marionete și incompetenți.

La guvernare, în cele trei decenii de derută post-comunistă, au mai fost hoți. Cumva miraculos, de pe urma lor a mai rămas câte ceva, pe principiul „a furat, dar a mai și făcut“.

Ceva kilometri de autostradă, niște poduri, niște terenuri de fotbal în pantă. Dar după proștii ăștia, ca să îl citez pe domnul Ion Țiriac, rămâne doar un dezastru economico-politic cum nu cred că și-au imaginat nici cei mai pesimiști dintre pesimiștii români.


Citește și Circul naționalist al lui Dragnea cu alimente occidentale otrăvite = 0,9% legume confiscate


Țara este în momentul de față condus de cel mai impostor guvern din istorie.

Prin comparație, „cel mai cinstit guvern“ al lui Ponta, decimat de condamnări penale, guvernul lui Grindeanu, care a dat teribila ordonanță 13, sau guvernul Tudose, economistul fără cont în bancă și fără card, par niște cabinete luminate, compuse din savanți.

Însă, în ciuda acestui fapt trist, Liviu Dragnea și șleahta lui de incompetenți arțăgoși nu au ajuns la putere prin forța armelor, ca Erdoğan în Turcia, sau furând alegerile, ca în Republica Moldova.

Din contră, PSD a preluat puterea în 2016 în urma celui mai corect scrutin organizat vreodată în spațiul ăsta geografic.

Noi l-am urcat pe Dragnea în poziția din care a dat justiția peste cap, a îndepărtat țara de valorile UE și ne-a pus în brațele rușilor (nu e o exagerare, ci un fapt demonstrabil cu date economice).

Da, noi, fie că am mers la vot, fie că nu.

Mai ales cei care nu au trecut printr-o secție de votare, convinși fiind că turnul de fildeș în care s-au ascuns îi va ține departe de dezastrele lui Dăncilă.

Nu, din păcate, nu există un asemenea turn decât dacă te retragi într-o grotă, ca sihaștrii ortodoxiei.

Altfel, mâna lungă a in­competenței pe care am tolerat-o 30 de ani ne-a ajuns din urmă și ne strânge acum de gât.

Paradoxal, însă, cred că viitorul este bun. Sau sună bine, cum spunea o reclamă.

Până la Liviu Dragnea ne scăldam într-o mlaș­tină călduță în care nu ne era nici rău, nici bine.

Era suportabil, ceea ce pentru poporul român e starea cea mai nasoală, căci asta îi place cel mai mult, pentru că nu e obligat să ia măsuri reale.

Dragnea a venit și ne-a dat cu capul de toți pereții, ne-a izbit de fundul prăpastiei și ne-a trezit.

Și, deși acum este personajul cel mai urât din politica românească – urât chiar și de mulți electori pesediști –, peste 50 de ani, pun pariu, va fi rămas în istorie ca dictatorul de carton de la care a început România modernă.

Adică exact pe dos de cum și-a dorit baronul de câmpie.


Comentariu publicat în Suplimentul de Cultură, pe 15 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *