România Centenară, întârzieri și lipsă de transparență

„Întârziere“, acesta este cuvântul care simbolizează cel mai bine „identitatea noastră națională“ în Anul Centenar. Am întârziat crearea unei societăți moderne, pe criterii occidentale, am întârziat construcția de autostrăzi, e întârziată până și linia de metrou din Drumul Taberei. Politicienii și demnitarii care ne conduc astăzi sunt în întârziere inclusiv cu organizarea unei aniversări demne de cel mai important proiect românesc din istorie, Marea Unire.

A trecut deja o lună jumătate din ceea ce trebuia să fie un an plin de manifestări dedicate actului din 1918, iar Departamentul Identitate Națională – România Centenară, cel responsabil cu coordonarea evenimentelor dedicate momentului, este „în fază incipientă“ cu majoritatea proiectelor.

 

Acțiuni, Manifestări și Proiecte de aniversare a Centenarului României

Informațiile despre ceea ce ar urma să se întâmple în Anul Centenar sunt minime. Site-ul Ministerului Culturii este zgârcit cu datele, iar pagina de Facebook a Departamentului Identitate Națio­nală e construită mai degrabă pentru cultul personalității secretarului de stat Paul Cotîrleț, conducătorul structurii.

Prin urmare, „Suplimentul de cultură“ a trimis o solicitare de informații direct către acest departament, cu întrebări cât se poate de clare. Am primit înapoi o pagină și jumătate de cuvinte din care tot nu aflăm ce se va întâmpla, totuși, în Anul Centenar în care suntem deja.

Am întrebat, în primul rând, câte proiecte au fost aprobate, până în acest moment, de către Departamentul Identitate Națio­nală România Centenară. Care este suma aprobată pentru fiecare proiect și ce evenimente au fost sau vor fi organizate concret pe baza acestor proiecte?

Structura subordonată în prezent Ministerului Culturii ne-a transmis, într-un limbaj de lemn specific unor vremuri apuse, că „a centralizat propunerile de Ac­țiuni, Manifestări și Proiecte de aniversare a Centenarului României, primite de la autoritățile locale și centrale, instituțiile de cultură și învățământ, organizațiile neguvernamentale, ce au ca obiectiv marcarea Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri, din punct de vedere istoric, cultural și educativ, religios, artistic-expozițional, editorial, arhitectural“.


Citește și: România în Anul Centenar. Cultul personalității secretarului de stat Cotârleț

Mai mult, „în urma centralizării acestora, Departamentul Identitate Națională a pus la dispoziția Comisiei Interne de Evaluare instituită la nivelul MCIN, toate aceste propuneri în vederea se­lecționării celor cu legătură directă și relevanță pentru celebrarea Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri. În urma procesului, Comisia Internă de Evaluare a aprobat 2042 de propuneri de proiecte de celebrare a Centenarului, urmând ca acestea să fie transmise Comisiei interministeriale pentru Centenar pentru validarea finală. Proiectele validate vor primi finanțare și vor fi incluse în Calendarul Național de Acțiuni, Manifestări și Proiecte de aniversare a Centenarului României, disponibil pe mijloacele de informare ale MCIN“, se arată în documentul transmis redacției SdC. Majusculele și virgulele au fost păstrate ca în original.

 

Repetițiile elevului nesilitor

Departamentul Identitate Națio­nală a răspuns la prima parte a întrebării noastre – au fost apro­bate 2042 de proiecte, dar nu ne-a detaliat, așa cum cerusem, nici ce evenimente vor fi organizate în baza acestor proiecte, nici cât vor costa.

Din documentul ce ne-a fost transmis reiese că nici nu aveam cum oferi aceste date, din moment ce, deși ne aflăm în februarie 2018, nu există încă o listă „validată final“ a evenimentelor ce ar trebui să marcheze deja Anul Centenar.

Interesant este și modul cum e formulat răspunsul la prima întrebare, respectiv după tiparul unui elev scos la tablă cu lecția neîn­vățată: ca să pară mai lung, Paul Cotîrleț și colegii săi repetă de mai multe ori aceleași sintagme fără valoare informațională: „propunerile de Acțiuni, Manifestări și Proiecte de aniversare a Centenarului României“, „marcarea Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri“, „relevanță pentru celebrarea Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri“ și tot așa.

 

Satele Unite ale României

Secretarul de stat Paul Cotîrleț, șeful Departamentului Identitate Națională, a anunțat public că dorește să ajute o sută de comune din toate regiunile țării să-și promoveze valorile și patrimoniul cultural local. Am întrebat care sunt criteriile pe baza cărora au fost sau vor fi alese aceste comune. Care sunt comunele alese deja?

Am aflat doar că proiectul are un nume demn de o trupă de umor: Satele Unite ale României, dar și că deocamdată e mai mult un concept.

„Proiectul Satele Uni­te ale României se află în fază incipi­entă. Departamentul va avea în acest sens consultări cu Aso­cia­ția Comunelor din România pentru a stabili de comun acord condițiile cadru ale proiectului, obiectivele și modalitatea de se­lec­ție a partici­panților“, ne-a răspuns Paul Cotîrleț.

În fine, am întrebat Departamentul Identitate Națională de ce caută încă proiecte, când a trecut deja o lună și jumătate din Anul Centenar și care sunt motivele pentru care s-au înregistrat întârzieri în organizarea aniversării.

Răspunsul a venit ca o lecție impecabilă despre cum să scrii multe cuvinte frumoase, fără să comunici de fapt nimic: „Departamentul nu este «în căutare de proiecte». Departamentul coordonează celebrarea Centenarului la nivel național, sprijinind organizatorii manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri, în vederea desfășurării acestora în mod unitar, la nivel național. De asemenea, colaborează cu compartimentele de specialitate pentru susți­nerea identității și a diversității culturale, atât la nivel național, cât și în cadrul comunităților locale. În acest sens, vă transmitem că Departamentul este consecvent misiunii sale, având o activitate complexă și eficientă în vederea promovării mesajului festiv a 100 de ani de la Marea Unire din 1918 și a marcării conștiente a Centenarului în toate palierele vieții și culturii românești.“


Citește și: 21 de promisiuni, nici o rezolvare – capitolul cultură din programul de guvernare, o compunere frumoasă

Site-ul Acces Centenar, picat o săptămână

Ministerul Culturii a pus la dispoziția celor care vor să propună proiecte pentru marcarea celor o sută de ani de la Marea Unire și programul Acces, program multianual care, în mod excepțional, este dedicat de anul trecut Centenarului. Sesiunea I a acestuia s-a desfășurat în septembrie 2017, fiind selectate 20 de proiecte. Sesiunea a II-a ar fi trebuit să aibă loc în februarie, după cum a anunțat luna trecută Paul Cotîrleț prin intermediul agenției de presă Agerpres. Între timp, situația s-a schimbat, intervenind o nouă întârziere. „Informațiile privind data operaționalizării programului, precum și condițiile de înscriere a propunerilor vor fi accesibile pe site-ul Ministerului Culturii și Identității Naționale“, ne-au răspuns cei de la Departamentul Identitate Națională. Numai că, surpriză, secțiunea web dedicată programului Acces, centenar.cultura.ro, nu a funcționat în prima săptămână din februarie. Problema nu fusese rezolvată până la închiderea ediției.


Articol publicat, inițial, în revista Suplimentul de Cultură din 12 februarie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *