Tag Archives: revolutie

Politicienii ar trebui să tacă măcar între 16 și 22 decembrie

De azi încep iar ipocriziile legate de evenimentele din 1989. Ședințe solemne, lacrimi false, noi promisiuni de dreptate din partea politicienilor care au girat toată mizeria din ultimii 30 de ani: pensii speciale pentru foștii securiști, bănci de stat devalizate în folosul foștilor securiști și nomenclaturiști comuniști, fără risc de pedeapsă, dosarul Revoluției tergiversat pentru …

Două personaje cheie din decembrie 1989 au scăpat de dosarul Revoluției

Parchetul General a anunțat luni că a decis trimiterea în judecată a dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”. Procurorii au precizat, într-un comunicat de presă, că „prin rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare au fost trimişi în judecată inculpaţii: 1. Iliescu Ion –  fost preşedinte al României, 2. Voiculescu Voican Gelu – fost viceprim-ministru al …